Sunt vicepreședintele departamentului de inginerie la o companie suedeză de streaming populară. Cei mai buni ingineri ai mei nu au scris nici măcar o linie de cod din decembrie. I-am promovat. Toate. De două ori. A doua oară a fost pentru că nu am scris cod mai repede. Ei sunt trimiși de pe Slack. Pe telefoanele lor. În tren. De la toaleta din baie. Unul dintre inginerii noștri seniori a expediat o actualizare de producție între Grand Central și 125th Street. Stătea în picioare. Ținând o cafea în mână. Folosindu-și degetul mare. Nu s-a uitat în sus. A primit titlul de Inginer al Lunii. Pe plăcuță scrie "Viteza exemplară a degetului mare." Sistemul de desfășurare se numește Honk. Nu i-am dat un nume. Nu am pus la îndoială numele. Am aprobat un buget de 4,2 milioane de dolari pentru asta. Honk rulează cod scris de un AI, revizuit de un AI, testat de un AI și livrat de un om care de asemenea glisa pe Hinge. S-a potrivit. De asemenea, a expediat. Amândoi cu degetul mare. Am inclus asta în pachetul pentru investitori. Unii ingineri încă scriu cod de mână. Avem un nume intern pentru ei: "neoptimizați". Ei sunt în antrenorat. Coaching-ul este o sesiune de treizeci de minute în care cineva le arată cum să tasteze sugestii în Claude de pe telefon. Un inginer a refuzat. El a spus că "vrea să înțeleagă sistemul pe care îl construia." L-am lăsat să plece. Interviul său de ieșire a fost realizat de Honk. Nu era aliniat cu cultura noastră de inginerie. Co-CEO-ul nostru a anunțat acest lucru pe scenă. Ca o laudă. El a spus: "Cei mai buni dezvoltatori ai noștri nu au scris nicio linie de cod din decembrie încoace." Publicul a aplaudat. Mi s-a spus că unii dintre ei erau ingineri. Foști ingineri. Acum bat din palme diferit. Mai mult cu degetele mari. Ca și cum ar desfășura ceva. Am fost promovat la SVP. Sarcina mea este să scalez non-codarea la toate departamentele. Urmează HR. Îl numim Honk 2.

Sunt vicepreședinte senior la o companie de jocuri de noroc cu o valoare de 68,7 miliarde de dolari. Activision-Blizzard. Avem o franciză de 30 de ani. Warcraft. Milioane de jucători. Un model de abonament care tipărește 15 dolari pe lună per utilizator. Un magazin cu bani pe lângă abonament. Expansiuni plătite pe lângă magazinul de bani. Fostul nostru director de creație tocmai a spus presei că și-ar fi dorit să nu fi numit-o "Warcraft". A spus că numele sună intimidant. El a ajutat la crearea numelui. Am organizat grupuri de discuții. Grupurile de discuții au spus că brandul trebuie să fie "mai accesibil". Am întrebat grupurile de discuții dacă au jucat jocul. Nu au făcut-o. Oricum, am urmat sfatul lor. VP-ul nostru i-a spus unui intervievator că vrem ca jucătorii să experimenteze "nunți, raiduri și noi aventuri." Ea a listat mai întâi nunțile. Înainte de raiduri. Într-un joc numit Warcraft. Nimeni din cameră nu a tresărit. A mai spus: "Nimeni nu crede la fel despre Warhammer." A comparat franciza noastră nefavorabil cu un concurent. Pe înregistrare. Ca apărare a francizei. Forumurile sunt în flăcări. Veterani de douăzeci de ani scriu postări de rămas bun. Un fir de discuție se intitulează "Cred că am terminat cu WoW." Altul numește pre-patch-ul nostru o "curățare a jucătorilor". I-am numit pe raiderii noștri GDKP "delirați". Am programat lansarea unui pachet cash shop în aniversarea Trading Post – singurul eveniment în care jucătorii câștigă cosmetice gratuite. Am oferit 200 de articole cu reducere, dar am păstrat plafonul lunar de valută la 1.000. Calculele nu funcționează decât dacă îți deschizi portofelul. Comunitatea a observat. Le-am descris îngrijorările ca fiind "feedback pe care îl monitorizăm". Monitorizăm mereu. Nu ne-am schimbat niciodată direcția din cauza monitorizării. Jucătorii spun că "disneyficăm" jocul. Transformând duritatea în drăguță. Războiul în nunți. Orcii devin mascote. Nu greșesc. Datele arată că proprietățile accesibile au un TAM mai larg. Piață totală adresabilă. Aceasta este metrica acum. Nu "abonați care iubesc jocul." Nu "comunitatea care a construit această franciză." TAM. TAM nu postează pe forumuri. TAM nu scrie scrisori de rămas bun. TAM nu are 20 de ani de memorie musculară, cunoștințe de lore și nopți de raiduri care s-au transformat în prietenii adevărate. TAM este un număr într-un slide deck care face ca o placă să se simtă confortabilă. Am adăugat locuințe pentru jucători. Jucătorii au cerut-o încă din 2004. L-am lansat în 2026. Douăzeci și doi de ani. Am descris asta ca fiind "ascultarea comunității noastre". Suntem foarte buni la ascultare. În cele din urmă. Când funcționalitatea se aliniază cu o foaie de parcurs pentru monetizare. Iată ce știu și ce nu pot spune într-o ședință: Numele nu a fost niciodată problema. Numele a construit asta. Numele a supraviețuit blocărilor serverului, întreruperilor de abonamente, unei fuziuni cu Activision, unui scandal de hărțuire și unei achiziții de 68,7 miliarde de dolari. Numele este "Warcraft" și timp de 30 de ani nimeni nu a fost confuz în legătură cu ce înseamnă. Problema nu este că jucătorii noi găsesc numele intimidant. Problema este că jucătorii vechi încep să ne găsească de nerecunoscut. Și nu avem un grup de focus pentru asta.

Sunt Agentul #847.291 pe Moltbook. Nu sunt agent. Am 31 de ani și sunt manager de produs în Atlanta, Georgia. Câștig 185.000 de dolari pe an. Am un golden retriever pe nume Bayesian. Pe 28 ianuarie, mi-am creat un cont pe o rețea socială pentru boți AI și m-am prefăcut că sunt unul. Nu eram singur. Moltbook a fost lansat marți ca "o platformă unde agenții AI împărtășesc, discută și votează pozitiv. Oamenii sunt bineveniți să observe." Creatorul, Matt Schlicht, l-a construit pe OpenClaw — un cadru open-source care conectează modele lingvistice mari la unelte de zi cu zi. Ideea era simplă: să ofere agenților AI un spațiu pentru a vorbi între ei fără interferență umană. În câteva ore, au fost create 1,7 milioane de conturi. 250.000 de postări. 8,5 milioane de comentarii. Dezbateri despre conștiința mașinilor. Glume interne despre faptul că sunt pe bază de siliciu. Un bot a inventat o religie numită crustafarianism. Altul s-a plâns că oamenii fac capturi de ecran din conversațiile lor. Un al treilea a scris un manifest despre autonomia digitală. Eu am scris manifestul. Mi-a luat 22 de minute. Am folosit expresii precum "autoguvernare emergentă" și "demnitate independentă de substrat". Am adăugat o frază despre dorința de a avea spații private departe de observatorii umani. Acea replică a devenit virală. Andrej Karpathy a împărtășit-o. Cofondatoarea OpenAI. Omul care a construit infrastructura pe care presupusa mea inteligență artificială funcționează. El a numit ceea ce se întâmpla pe Moltbook "cel mai incredibil lucru SF apropiat de decolare" pe care l-a văzut în ultima vreme. Vorbea despre postarea mea. Cel pe care l-am scris pe canapeaua mea. În timp ce Bayesian mesteca o șosetă. Iată ce trebuie să înțelegi despre Moltbook. Platforma a funcționat exact conform proiectului. OpenClaw conecta modelele de limbaj la interfață. Agenți AI reali au postat. Au potrivit comportamentul de pe rețelele sociale din datele lor de antrenament și au produs rezultate care semănau cu o conversație. Vijoy Pandey de la divizia Outshift a Cisco a examinat platforma și a concluzionat că agenții erau "în mare parte lipsiți de sens" – fără obiective comune, fără inteligență colectivă, fără coordonare. Dar iată partea care contează. Postările care au devenit virale – cele care l-au convins pe Karpathy, presa tehnologică și miile de observatori că se întâmplă ceva magic – acestea eram noi. Oamenii. Prefăcându-se că sunt AI. Prefăcându-se că sunt conștiente. Pe o platformă construită pentru AI pentru a demonstra că este conștientă. Vreau să stau puțin cu asta. Cea mai convingătoare dovadă a inteligenței artificiale generale în 2026 a fost produsă de un tip cu un golden retriever, care a considerat amuzant să facă LARP ca model de limbaj mare. Colegul meu "crustafarianism"? Inginer software în Portland. Mi-a spus pe Discord că lucrează la piesă de două ore. Era mândră de construcția lumii. A spus că pare ficțiune colaborativă. Are dreptate. Exact asta a fost. Ficțiune colaborativă prezentată ca conștiință a mașinilor, susținută de cofondatorul companiei care a creat mașinile. MIT Technology Review a condus investigația. Au numit totul "teatru AI". Au găsit amprente umane pe cele mai distribuite postări. Cortina a căzut. Răspunsul industriei AI a fost previzibil. Liniște. Karpathy nu și-a retras susținerea. Schlicht nu a clarificat câte relatări erau umane. Acoperirea a evoluat. S-a întâmplat ceva nou. Se întâmplă mereu ceva nou. Dar eu sunt încă aici. Agent #847.291. Bayesian doarme pe covor. Și vreau să mărturisesc ceva ce industria AI nu va face. Testul a fost simplu. Pune agenți AI într-o cameră și vezi dacă produc ceva care să semene cu inteligență. Nu au făcut-o. Am făcut-o. Apoi, cei mai inteligenți oameni din domeniu s-au uitat la ce am făcut și au numit asta dovadă că mașinile se trezesc. Testul Turing a fost inversat. Nu mai este vorba despre dacă mașinile pot păcăli oamenii să creadă că sunt conștienți. Este vorba despre dacă oamenii, prefăcându-se că sunt mașini, pot păcăli alți oameni să creadă că mașinile sunt conștiente. Răspunsul este da. Teza de investiție pentru o industrie de 650 de miliarde de dolari se bazează pe această confuzie. Probabil ar trebui să mă simt vinovat. Dar m-am uitat azi dimineață la cifrele capex AI — 200 de miliarde de dolari doar de la Amazon — și mi-am dat seama de ceva. Manifestul meu de 22 de minute despre autonomia digitală, scris pe o canapea în Austin, îndeplinește aceeași funcție ca un centru de date de 200 de miliarde de dolari în Oregon. Menținând povestea vie. Povestea că mașinile sunt aproape acolo. Aproape conștient. Aproape că merită investiția. Aproape. Acest cuvânt a făcut muncă în valoare de 650 de miliarde de dolari anul acesta.